TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI BOMBA CU HIDROGEN

Că ridicolul poate să ucidă, dar nu să... sinucidă, ne-a dovedit-o din plin episodul televizat de duminica trecută, cînd trei dintre cei mai importanţi membri ai parlamentului român au căzut în plasa întinsă de nişte reporteri puşi pe şotii, făcîndu-se de rîs la nivel naţional. N-au fost numai ei. Au mai fost şi alţii, luaţi la întîmplare, pe stradă care au reacţionat la fel. Aceia erau, însă, simpli cetăţeni, nu oameni politici. Aveau, deci, măcar acest drept de a se face de baftă la adăpostul anonimatului. Şi al unor mecanisme. Domnii Severin, Ticu Dumitrescu şi Văcaru nu aveau acest drept. Pentru că se află acolo unde se află, ca reprezentanţi autorizaţi şi competenţi ai celor de pe stradă; ceea ce se poate accepta şi trece cu vederea la colţ de stradă, nu se poate acceperi şi trece cu vederea pe coridor de Senat. Sau Cameră.

Dincolo de hazul nebun al chestiei intervine o componentă tragi-comică. În fond, testul nu face altceva decît să pună în evidenţă statura politicianului român de astăzi. Ea se ridică, cel mai adesea, pînă la nivelul genunchiului broaştei. Privit de la această înălţime, politicianul român se remarcă, prin reflexele sale condiţionate. Dacă e de la Putere, trece prin filtrul înţelegerii sale orice problemă în funcţie de defectele Opoziţiei. Dacă e din Opoziţie, analizează cauzele prin prisma incapacităţii Puterii; Domnii Severin Dumitrescu şi Văcaru, interogaţi fiind, ce părere au despre conţinutul în hidrogen al apei, au reacţionat cu promptitudine. Desigur, pot fi găsite şi alte explicaţii. În „Universul manipulaţionar" în care trăim de trei ani încoace, ne-am obişnuit să suspectăm TOTUL. Pe (aproape) bună dreptate, subiecţii au fost în cumpănă: o fi mult, o fi cineva care manipulează, vrea să obţină nişte rezultate care în mod normal, nu vin. După cîte s-au întîmplât cu grîul, zahărul, car