De când a început stagiunea teatrală 2012 / 2013, cele mai multe vizite le-am făcut la Tea­trul Național din București. E o situație neobișnuită, căci ani la rând intram în să­lile celui mai mare mall-teatru românesc doar ca să văd spectacole străine venite în tur­neu în Capitală, fie că erau din pro­vin­cie sau din străinătate. „Ca la Național“ devenise o etichetă stilistică, dar care nu se referea la lucrurile ieșite bine, în ge­ne­ral. De când însă noile săli ale com­ple­xu­lui se deschid una câte una, spectacolele au devenit altceva. Aceiași actori ai Na­țio­na­lului, secondați de tineri actori aduși prin contracte de colaborare complicate – sistemul teatral de stat nu favorizează și nu agreează participarea personalului ar­tistic de tip free-lancer –, reușesc să se miște altfel. Iar rezultatele sunt spec­ta­cu­loase.

Când, în septembrie 2012, am aflat că Radu Afrim pregătește Nă­pasta de I.L. Caragiale la TNB, am rămas fără replică. Era un proiect neobișnuit din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că regizorul însuși declarase în multe rânduri că nu va monta Caragiale niciodată, motiv pentru care a și fost atacat de un renumit critic literar. „Am zis că nu mă interesează problemele din comediile lui Caragiale, pentru că eu îl acuz pe Caragiale de faptul că noi ne sim­patizăm clasa noastră politică imbecilă. Suntem toleranți când îi vedem la TV. Ei ne dau în cap, iar noi râdem. Caragiale a dat undă verde la asta. Deși nu toate pie­sele lui sunt politice (...), dar cele po­litice au dat undă verde acestui tip de personaj simpatic, abulic, care practic nu are nici un talent pentru a face po­li­tică, dar ne conduce. Și uite că tot pe ăș­tia îi avem de atunci!“, declara în sep­tem­brie Radu Afrim.

Chemarea de a se alătura grupului select de regizori invitați să monteze Caragiale cu ocazia centenarului (1912-2012) a venit de la Ion Car