Activitatea de mediere contribuie la crearea de relaţii de lungă durată între părţile care iau parte la procedură, ca urmare a caracterului său non-agresiv, arată Nicoleta Munteanu, preşedintele Centrului Internaţional de Mediere.
Soluţiile la care se ajunge în urma medierii nu sunt impuse, ci acceptate doar în cazul în care ambele părţi consideră că acestea sunt în avantajul lor.
Doamna Nicoleta Munteanu susţine: "Medierea nu este un procedeu de rezolvare a conflictelor în care întâlneşti doi adversari. Mai degrabă, ar trebui să privim medierea ca pe brainstorming, iar un mediator trebuie perceput ca un teamleader, nicidecum ca un arbitru. Medierea nu se termină cu un învingător şi un învins. În această procedură nu este important trecutul, cine, ce şi cum a greşit, ci viitorul şi soluţiile pe care le găsesc părţile pentru rezolvarea disputelor, acceptabile pentru toţi cei implicaţi ţinând cont de diferitele interese, nevoi şi preocupări. Nimeni nu este constrâns să semneze un acord. Soluţiile propuse în cadrul medierii sunt creative şi personalizate, ceea ce oferă un confort psihic participanţilor".
Printre avantajele medierii, preşedintele Centrului Internaţional de Mediere a enumerat costurile reduse, în comparaţie cu procesele în justiţie, perioada mult mai mică de rezolvare a disputei, lipsa necesităţii de a implica martori, experţi şi consilieri, precum şi discreţia şi confidenţialitatea.
Preşedintele CIM a mai declarat: "În urma unei medieri ajungi la o înţelegere doar în momentul în care eşti mulţumit. Nimic nu te constrânge să închei înţelegerea. Nimeni nu va decide împotriva ta, prin urmare nu vei pierde cazul".
În momentul în care părţile conlucrează ca să găsească o soluţie, adoptând o abordare constructivă, există o posibilitate destul de mare să descopere că, de fapt, au aceleaşi idei, aceeaşi mentalitate şi disputa l