Enigmatic, intraductibil, misterios şi inclasabil: profilul lui Pessoa, poetul, se suprapune peste cel al patriei sale, Portugalia. În maniera sa atât de neobişnuită şi paradoxală, Pessoa a fost obsedat de naţiunea şi de limba căreia i-a aparţinut. Unică în literatura secolului XX, prin anvergura experimentului şi prin vigoarea poematică, arta lui Pessoa este replica pe care ţara lui Camões o dă lumii care o înconjoară. Sinteză de misticism şi de elan gnostic, de patimă futuristă şi de repliere melancolică, poezia lui Pessoa îi atrage pe cei care se apropie de ea cu forţa magnetică pe care o poţi întâlni doar în naraţiunile lui Borges.
Elegantă şi erudită, ediţia imaginată de Dinu Flămând este oglinda în care se reflectă eurile diverse ale celui care a putut trece în ochii contemporanilor săi drept un burghez oarecare. În epistola adresată lui Casais Montero, omul Pessoa ridică cortina şi lasă să intre în intimitatea creaţiei sale pe viitorii săi cititori. Geneza identităţilor sub care se va ascunde / revela Pessoa ţine nu de detaliul de istorie literară, ci de miracolul geniului. Jucându-se cu fragmentele de oglindă în care se întrevede imaginea sa tulburată şi mişcată, Pessoa orchestrează un discurs poematic polifonic, a cărui diversitate înseamnă coexistenţa, între paginile aceleiaşi vieţi, a atâtor izvoare de sensibilitate. Álvaro de Campos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis şi Fernando Pessoa. Patru chipuri dincolo de care se ghiceşte efigia unui intelectual vizionar ce se aseamănă cu Lewis Carroll prin gustul pentru deghizare şi ludic.
Dintre aceste voci pe care omul Pessoa le caută în interiorul abisului în care priveşte, vocea lui Pessoa Fernando este legată de mistica portugheză a sebastianismului. Invocarea prinţului a cărui întoarcere poate fi semnul renaşterii lusitane este punctul de pornire al aventurii poet