Sunt 23 de ani de când s-a produs schimbarea, de când încercăm să ne regăsim, să ne democratizăm și să evoluăm. Toate partidele din România s-au succedat la guvernare și am văzut, cu toții, rezultatele guvernelor. Niciunul nu ne-a satisfăcut.

A venit anul 2007, când ne-am integrat în Uniunea Europeană. De la acel moment am fost puternic monitorizați, dar și finanțați. Nu trebuie să ignorăm sprijinul financiar venit din exterior pe care-l resimt foarte mulți dintre români. Unii cresc animale și primesc subvenții, alții și-au construit mici făbricuțe sau pensiuni turistice, dar în special vorbim de finanțarea lucrărilor de infrastructură precum autostrăzi, drumuri naționale, județene, comunale, canalizări și alimentări cu apă. Majoritatea localităților n-ar fi dispus din bugetul propriu de sume suficiente pentru a-și asigura investițiile pentru utilități.

Odată cu banii din exterior au venit și anumite exigențe în cheltuirea banului. Până la momentul respectiv în țară era haiducie, primarii, președinții de consilii județene și chiar miniștrii tratând banul public cu mare ușurință, ca să nu spun altfel. Rigorile solicitate în cheltuirea banului european ne-au învățat și pe noi multe. Chiar simplul fapt că cei din conducerea statului au contact cu Uniunea Europeană și observă cum se pune problema acolo i-a făcut să-și mai schimbe din mentalitate.

Stau și mă întreb de ce a trebuit să vină Victor Ponta și să le impună primarilor să-și achite datoriile către furnizori dacă mai vor bani de la buget. Măsura de a-i forța pe primari era, de fapt, o chestiune de bun simț și de bune practici comerciale. Mii de firme private au dat faliment pentru că instituțiile statului nu și-au achitat lucrările sau serviciile prestate. Niciun primar n-a plătit pentru asta cu averea proprie sau penal. În schimb, zeci de mii de angajați au rămas pe drumuri și statul le-a plăt