Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Agriculturii: Firme din state UE tind să formeze coaliţii pentru a nu mai cumpăra carne din import

Publicat in Mediafax, marți 26 februarie 2013 ·

Companii private din Franţa, probabil şi din alte ţări UE, încep să transmită că nu mai doresc să cumpere produse din carne decât de pe piaţa internă, nu din import, iar formarea unor astfel de "coaliţii" ale firmelor ar afecta inclusiv România, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

El a precizat că a participat, luni, la Bruxelles la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pe agricultură şi pescuit, după ce, săptămâna trecută, a fost prezent la Salonul Internaţional pentru Agricultură de la Paris. Una dintre temele abordate la aceste întâlniri a fost şi problema cărnii de cal.

"Am o preocupare ca măsurile care se iau în fiecare stat membru să nu afecteze conceptul de piaţă unică. Ca să dau un exemplu concret: există în Franţa, poate şi în alte state membre, tendinţa unor companii private de a spune că nu mai vor să cumpere produse decât din statul respectiv. Eu cred că noi, la nivel de ministru - şi asta i-am rugat pe toţi participanţii la acea discuţie - trebuie să ne preocupăm ca un astfel de lucru să nu se întâmple, pentru că este un atac la conceptul de piaţă unică. Conceptul pentru care s-a constituit, până la urmă, Uniunea Europeană. Sigur că, dincolo de acest lucru, este şi în defavoarea agenţilor economici din alte state membre dacă s-ar forma - nu le-aş spune carteluri - astfel de coaliţii ale companiilor private, să cumpere numai de pe piaţa internă. Este o preocupare a noastră, având în vedere că suntem exportatori importanţi de mai multe produse şi pe pieţele UE", a spus Constantin.

Concluzia discuţiilor a fost, potrivit ministrului, că fiecare stat membru trebuie să sancţioneze greşelile de etichetare a produselor.

Următoarea reuniune pe această temă este programată pentru 18-19 martie.

Daniel Constantin, care îl însoţeşte pe premierul Victor Ponta în vizita de lucru la Copenhaga, a semnat, marţi, un aco

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 11 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 9 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Horoscop pentru miercuri, 25 decembrie 2024. Unii nativi au creativitatea accentuată

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Se pare ca vin bani si bunuri fie de la partenerul de viata, fie din colaborarile in care esti implicat. Chiar sunt sanse bune sa semnezi acorduri pentru alte proiecte care promit venituri substantiale pe termen lung. Totul este sa nu te gr

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 9 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 12 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 12 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

Crăciun fericit! Mesaje și urări de Crăciun 2024 de trimis în această seară magică celor dragi

HotNews acum 13 ore
E timpul sărbătorii, e momentul să te gândești la cei dragi și să le trimiți cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Crăciun! Să aveți parte de un Crăciun fericit! Mesaje de Crăciun 2024 pentru prieteni Crăciun fericit! Fie ca ace

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/4°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

2°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
sâm.

-1°/4°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/6°
sâm.

-0°/4°