Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie ar putea introduce un CARD DE IDENTITATE CONTRACOST pentru IMIGRANȚII din UE

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 26 februarie 2013 ·

Ministerul britanic de Interne a anunţat luni că în acest an ar putea introduce o taxă în valoare de 55 de lire sterline (aproximativ 64 euro) pentru imigranţii din UE ce vor solicita în mod voluntar eliberarea unui card de identitate, relatează The Guardian în ediţia electronică.

Publicaţia The Guardian consideră că acesta este un indiciu al faptului că Londra s-ar pregăti să oblige milioane de cetăţeni europeni rezidenţi în Marea Britanie să solicite un asemenea card de identitate, adăugând că autorităţile studiază posibilitatea ca acest card să poată deveni obligatoriu.

Un secretar de stat pentru Migrare, Mark Harper, a declarat la începutul lunii că se examinează posibilitatea introducerii unui program în acest sens, care să vizeze românii, bulgarii, dar şi ceilalţi cetăţeni europeni. El a sugerat că orice cetăţean din Europa ce vine în Marea Britanie pentru o perioadă mai mare de trei luni ar putea să fie nevoit să solicite un card european de reşedinţă pentru a obţine acces la servicii publice, inclusiv la ajutoare sociale.

Ideea a fost lansată de către parlamentarul conservator Philip Hollobone, care a spus că Spania "intrerpretează (deja) directiva privind libera circulaţie mult mai robust", solicitând cetăţenilor UE să se înregistreze în cazul unei şederi de peste trei luni şi să notifice orice schimbare de adresă sau stare civilă.

Harper mai declara că o înregistrare obligatorie ar permite autorităţilor britanice în domeniul migraţiei să verifice dacă persoanele respective au venit în Marea Britanie să studieze, să caute un loc de muncă sau dacă se pot întreţine singure.

Potrivit legislaţiei europene, scrie The Guardian, o înregistrare obligatorie nu poate fi aplicată doar românilor şi bulgarilor, care vor obţine acces pe piaţa muncii din UE începând din 2014, ci tuturor rezidenţilor UE din ţară. Ultimul recensământ arată că 2,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 23 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 5 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°