Sǎptǎmâna trecutǎ a fost o ploaie de sondaje. Dac-ar fi fost mai rǎsfirate, nu s-ar fi bǎgat de seamǎ. Dar parcǎ prea s-au pornit din senin, dupǎ douǎ luni de secetǎ. Ecranele televizoarelor au fost invadate de grafice, cifre şi (uneori) nume ale agenţiilor de opinie publicǎ. Prezentându-le ca aparţinând IRES, CSOP, Avangarde, CCSB, GS200, câteva televiziuni de ştiri ne-au spus nişte cifre.
Am spus cǎ televiziunile au prezentat “nişte cifre” şi nu rezultatele unor sondaje de opinie, pentru cǎ îndrǎznesc sǎ cred cǎ un sondaj e mai mult decât atât. El ar pretinde puţinǎ rigoare, publicarea unor minime informaţii care sǎ permitǎ interpretarea corectǎ. Ar trebui sǎ ni se spunǎ mǎcar care este populaţia pentru care este reprezentativ eşantionul, cum a fost selectat acesta, care a fost metoda de investigare, când a fost fǎcute interviurile. Şi, mai ales, care a fost întrebarea ; cǎci, dintr-o propoziţie de genul “X are Y% popularitate” nu se poate deduce mare lucru.
Este în vigoare un Cod al Audiovizualului, actualizat de CNA în 2011, care prevede în mod expres: “Prezentarea sondajelor de opinie va fi însoţită în mod obligatoriu de următoarele informaţii: a) denumirea celor care au solicitat şi a celor care au realizat sondajul; b) perioada în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată; c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare.” Se pare însǎ cǎ nimǎnui nu-i mai pasǎ de acest cod, nici mǎcar CNA-ului, care nu s-a sesizat.
Pot înţelege cǎ cerinţele dinamicii caracteristice televiziunilor de ştiri nu permit întotdeauna înşiruirea unor detalii atât de plicticoase pentru marele public. Dar “hrǎnirea” publicului cu date golite de conţinut, care fac sǎ se confunde scena politicǎ cu clasamentul diviziei naţionale de fotbal, nu ajutǎ deloc la crearea unei minime culturi politice. Pe de altǎ parte, nu vǎd de ce, dacǎ nu existǎ motive de a
