Protestul magistraţilor din România, care a condus la suspendarea şedinţelşor de judecată în mai multe instanţe din ţară, nu a avut ecou şi la Bistriţa, judecătorii bistriţeni solidarizându-se de principiu cu acţiunea de protest, dar preferând să intre în sălile de judecată, conform programărilor.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Dana Ceuca, declară pentru citynews.ro că şedinţele s-au desfăşurat aşa cum au fost programate, magistraţii din Tribunalul B-N înţelegând să-şi desfăşoare activitatea.
"Ne-am solidarizat cu apelul adresar de Asociaţia Magistraţilor din România de a suspenda şedinţele de judecată pe perioada cât se desfăşoară şedinţa CSM, dar ne-am solidarizat doar de principiu, respectând şi justiţiabilii. Am înţeles ce a declanşat această acţiune de protest, vizavi de motivele care au dus la iniţierea acţiunii, dar fiind programate şedinţe anterior am dat curs programărilor şi la noi s-a intrat în sala de judecată la orele stabilite", spune Ceuca.
Magistraţii de la mai multe judecătorii din ţară au suspendat în această dimineaţă şedinţele de judecată, ca urmare a "pasivităţii" manifestate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica.