„Doamne, câtã frumuseţe
Munţii râd acum cu flori albastre,
Munţii râd cu flori de piatrã, lin,
Ce ne-am face noi cu inimile noastre
Cãror vãi le-am trece şi prin
ce grãdini?...”
La general
Pe munte, dragi cititori şi împãtimiţi ai drumeţiei pe cãrãri de munte, smulgerea raritãţilor florei cum ar fi floarea de colţ, sângele voinicului, garofiţa şi a altor minuni pe care le-a creat natura, este interzisã şi ocrotitã de lege. Împodobirea rucsacului cu crengi de brad şi tot felul de flori este la fel de inutilã. Gândiţi-vã ce s-ar putea întâmpla dacã toţi turiştii ar proceda astfel. Câtã frumuseţe şi câtã dragoste se înfiripã în inimile noastre, atunci când, ne reamintim versurile de mai sus din poemul lui Zãinescu: „Munţii râd acum cu flori albastre...”. Dacã în drumul pe care-l strãbateţi întâlniţi un cort, o stânã sau un refugiu, ai cãrui locatari sunt plecaţi, nu este cazul sã faceţi spirite de glumã, oferindu-le cele mai subtile surprize proprietarilor. Cât de bunã e apa de izvor captatã de undeva dintr-o crãpãturã a muntelui şi care şiroieşte murmurând printr-un mic jgheab! Deşi instalaţia de captare este rudimentarã, îşi face pe deplin rolul. De aceea, nu vã osteniţi s-o modificaţi sau sã o distrugeţi, sã o desfiinţaţi pur şi simplu, declarând-o necorespunzãtoare.
Dacã v-aţi oprit într-o poianã sã faceţi popas, sã luaţi masa, nu uitaţi ca, dupã ce plecaţi, sã nu lãsaţi urmele ospãţului, deoarece poluarea - fie şi sonorã - a muntelui conturbã liniştea montanã. Animalele pãdurii iubesc liniştea. Fumatul pe munte este un nonsens. Mergi la aer curat sã-ţi umpli plãmânii cu fum. Dar, mã rog, asta este! Vorba nepotului meu: “Omul nu se poate lãsa de fumat nici când respirã aerul cel mai pur”. Atenţie însã unde aruncãm mucurile şi cum le stingem. Dintr-o ţigarã aprinsã poate lua foc o întreagã pãdure. La fel, atenţi
