Bucureştiul are un mare stoc de clădiri de epocă în atractive stiluri, însă majoritatea aflate într-o avansată stare de deteriorare. Din cauza nerealismului pieţei imobiliare acestea sunt supravaluate, împovarând până la imposibil costurile de restaurare si renovare care le-ar aduce la vechea glorie. O soluţie, încercată cu succes mai ales în vestul Europei, e grefarea formelor arhitecturale moderne in ţesătura arhitecturii istorice. Unul din cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de revitalizare este Parlamentul din Berlin, lăsat in ruină după război timp de cincizeci de ani, ce a renăscut din cenuşă după reunificarea Germaniei, prin uimitoarea creaţie semnata de Sir Norman Foster. Bucureştiul conţine la rândul său un interesant exemplu de acest gen, deşi de o amploare mult mai mică, şi anume, clădirea care găzduia odinioară ambasada Imperiului Austro-Ungar. Structura situată în apropierea a ceea ce acum este Muzeul National de Artă a României, are printre locatarii contemporani, cât se poate de potrivit, sediul Uniunii Arhitecţilor. Exemplul acesteia ar putea fi urmat in cazul multor alte edificii de epocă ce îşi aşteaptă încă readucerea la viaţă.

Clădirea ce a devenit emblematică peisajului construit al capitalei, are o interesantă poveste epitomizând problemele arhitecturii istorice ale acestei ţări. În cea de-a doua jumătate a sec. 19, influenţa Imperiului Habsburgic asupra României a crescut considerabil, pe măsură ce vechea hegemonie otomană in regiune era in decădere inexorabilă, iar Rusia, un alt actor important implicat in treburile interne ale principatelor ce aveau să formeze atunci statul român, încă se clătina in urma înfrângerii suferite în războiul din Crimea. Legaţia diplomatică a Vienei, vazuta in cartea poştală veche de mai jos, circulată in 1905, a ajuns asfel să ocupe un spaţiu de prim-ordin in Bucureşti, fiind amplasata peste drum de p