Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Radu a marcat primul gol în Serie A şi a fost desemnat jucătorul meciului

Publicat in Antena 3, marți 26 februarie 2013 ·

După ce a reuşit să marcheze în Europa league şi în Cupa Italiei, Ştefan Radu a spart în sfârşit gheaţa şi în Serie A.

Fostul dinamovist a deschis scorul în victoria obţinută de Lazio pe teren propriu cu Pescara (2-0), iar Gazzetta dello Sport l-a desemnat cel mai bun jucător de pe teren.

„O execuţie perfectă pentru primul gol în campionat”, a scris cotidianul italian, care i-a acordat nota 7 românului.

Radu a înscris în minutul 29, cu un şut puternic din afara careului, şi putea chiar să-şi treacă în cont şi o pasă decisivă, dar Floccari a ratat din poziţie favorabilă.

Celălalt gol al lazialilor, care au revenit pe locul 3 în clasamentul din Italia, a fost marcat de Lulic, tot cu o execuţie splendidă din afara careului.

Pescara, echipă antrenată de Cristiano Bergodi, continuă să se afle pe poziţie retrogradabilă, locul 19, la cinci puncte de Genoa, ocupanta locului 17, primul care asigură supravieţuirea.

În Turcia, Bogdan Stancu a înscris pentru Orduspor în meciul cu Galatasaray, fosta sa echipă. Internaţionalul român a transformat un penalty prin care a dus scorul la 2-0, dar, după pauză, băieţii lui Terim au revenit senzaţional şi au câştigat cu 4-2.

După ce a reuşit să marcheze în Europa league şi în Cupa Italiei, Ştefan Radu a spart în sfârşit gheaţa şi în Serie A.

Fostul dinamovist a deschis scorul în victoria obţinută de Lazio pe teren propriu cu Pescara (2-0), iar Gazzetta dello Sport l-a desemnat cel mai bun jucător de pe teren.

„O execuţie perfectă pentru primul gol în campionat”, a scris cotidianul italian, care i-a acordat nota 7 românului.

Radu a înscris în minutul 29, cu un şut puternic din afara careului, şi putea chiar să-şi treacă în cont şi o pasă decisivă, dar Floccari a ratat din poziţie favorabilă.

Celălalt gol al lazialilor, care a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, înfrângere cu Belgia la Euro-2024: Drăguş – Ne-am ridicat la nivelul meciului. Puteam să egalăm

News.ro acum 19 minute
Denis Drăguş a declarat, sâmbătă seară, după meciul României cu Belgia, scor 0-2, de la Euro 2024, că el şi colegii săi s-au ridicat la nivelul jocului, deşi au înfruntat jucători “de o calitate incredibilă”. Am intrat un pic mai greu în meci. Dar a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 5 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 4 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 5 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 3 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 6 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°