Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Atacul lui Ponta la Macovei este jenant

Publicat in Gandul, marți 26 februarie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că atacul premierului Ponta la adresa Monicăi Macovei este nejustificat şi jenant, precizând că poate garanta că aceasta este un om care nu poate fi condus de nimeni, mai ales pe bani.

Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că primul afectat de declaraţiile premierului este chiar Victor Ponta însuşi.

"Monica Macovei are o imagine excepţională", a spus Băsescu, precizând că nu se poate spune că aceasta este condusă de cineva.

"Vă garantez că Monica Macovei nu este un om care să poate fi condus de nimeni, cu atât mai puţin pe bani", a spus Băsescu, afirmând că declaraţia premierului este "jenantă".

Potrivit lui Băsescu, atacul lui Ponta nu este justificat.

"În România e veselie mare când lumea e distrată cu declaraţiile domnului prim-ministru. Să vedem cum stăm cu tragerea de fonduri, cu TVA la alimente, cu Oltchim", a spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta a răspuns, luni, atacurilor lui Laszlo Tokes, el acuzându-l pe acesta de limbaj horthyst şi de faptul că, împreună cu Monica Macovei, reprezintă de 20 de ani interese antiromâneşti.

"Eu văd atacurile domnului Laszlo Tokes şi mă bucur pentru că domnul Tokes, ca şi doamna Monica Macovei, au reprezentat în ultimii 20 de ani interesele străine îndreptate împotriva României. Atacurile lui Tokes împotriva stabilităţii României şi a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare, anume UDMR, au legătură cu faptul că de ani de zile Tokes şi Macovei sunt reprezentanţii intereselor antiromâneşti", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că atacul premierului Ponta la adresa Monicăi Macovei este nejustificat şi jenant, precizând că poate garanta că aceasta este un om care nu poate fi condus de nimeni, mai ales pe bani.

Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că primul afectat de declaraţii

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum o ora
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un copac. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum 8 minute
Poliţiştii au început cercetările după ce un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un arbore pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea infomează că poliţiştii din Izvoarele au

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Noi avertizări ANM. Cod galben de ceaţă în zone din 8 judeţe

BusinessMagazin acum 25 minute
Localităţi din opt judeţe sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuş.

Monica Niculescu s-a calificat în finală la Hobart International, la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Fanny Stollar (România/Ungaria) s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Hobart. Niculescu şi colega sa au trecut mai întâi în sferturi de perechea favorită 2, Ulrikke Ei

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum o ora
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum 2 ore
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România O femeie din Oradea, infectată cu HMPV. Care este starea acesteia

Ziua Constanta acum 42 minute
Direcția de Sănătate Publică Bihor a confirmat primul caz de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) în România. O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată cu această boală. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru Cotroceni

News.ro acum 13 ore
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°