Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Difuzarea imaginilor cu bătăi între minori, în şcoli, interzisă pe posturile TV de CNA

Publicat in Ora de Timis, marți 26 februarie 2013 ·

Televiziunile nu vor mai putea difuza imagini cu bătăi între minori, în şcoli, şi nu vor mai putea comunica adresa paginii de internet pe care sunt postate asemenea imagini, potrivit unei prevederi a unui proiect de Decizie de modificare şi completare a Codului audiovizualului, adoptată de CNA.

Proiectul de Decizie este discutat pentru prima dată de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în şedinţa de marţi. Unele dintre prevederile proiectului au fost deja adoptate de membrii CNA.

Potrivit proiectului de Decizie, “nu se vor difuza imagini care prezintă violenţă între minori în şcoli”, “nu se va comunica adresa paginii de internet în care sunt postate asemenea imagini şi nici nu se va face trimitere la site-uri în care sunt comunicate astfel de adrese”.

Proiectul de Decizie mai prevede că “secvenţele violente din instituţiile de învăţământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii şcolii şi cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali ai minorului”. “Face excepţie situaţia în care radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorului, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, astfel încât să nu fie afectată imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială”, se mai spune în proiectul de Decizie.

Totodată, proiectul de Decizie prevede că imaginile în care minorii sunt implicaţi în evenimente cu conotaţie negativă, de orice natură, vor fi difuzate numai dacă radiodifuzorul acţionează în interesul superior al minorilor, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestora. De asemenea, radiodifuzorul trebuie să se asigure că nu este difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea minorilor implicaţi.

Aceste prevederi au fost adoptate de membrii CNA după îndelungate discuţii, unii dintre aceştia făcându-

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum o ora
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°