Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Protectiei Civile din Romania

Publicat in Bihor Online, marți 26 februarie 2013 ·

Scris de Alexandra Lăzureanu - În 28 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana sărbătoreşte 80 de ani de la legiferarea Protecţiei Civile în România.

La această dată, Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 „Regulamentul Apărării Pasive în România”. La nivelul judeţului Bihor, coordonarea realizării măsurilor de protecţie civilă se efectuează de către ISU Crisana, personalul unităţii asumându-şi cu responsabilitate şi profesionalism, misiunea de a proteja viaţa şi bunurile populaţiei în faţa ameninţărilor generate de tipurile de risc specifice judeţului. Activitatea pe linia protecţiei civile desfăşurată de inspectorat, constă în activităţi preventive la nivelul organelor administraţiei locale, materializate prin: controale (la unităţi administrativ-teritoriale, operatori economici care desfăşoară activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase, instituţii / operatori economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile, obiective hidrotehnice cu rol de apărare la inundaţii, servicii voluntare / private pentru situaţii de urgenţă), verificări la sirene de alarmare, spaţiile de adăpostire, localităţi aflate în zone inundabile/alunecări de teren şi de planificare la urgenţă, spaţiile de evacuare a populaţiei în situaţii de urgenţă şi alte activităţi specifice (executarea de exerciţii de alarmare publică, intervenţii pirotehnice, avizarea rutelor de transport al deşeurilor periculoase).Misiuni importante

O altă misiune importantă pe linie de protecţie civilă desfăşurată de ISU Crisana constă în pregătirea organismelor/structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi a populaţiei, salariaţilor, studenţilor, elevilor şi preşcolarilor, pentru cunoaşterea tipurilor de risc la care pot fi expuşi şi măsurilor pe care trebuie să le aplice la producerea unor situaţii de urgenţă g

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 55 minute
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 25 minute
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°