În România există în prezent aproximativ 11,5 ,milioane de carduri de debit valabile, dar prea puțini sunt acei posesori de astfel de carduri care cunosc cu adevărat care sunt în realitate taxele care se ascund în spatele acestora. Cât percep de fapt băncile din România pentru comisioane? Jurnaliștii de la Efin au aflat răspunsul.
Taxa de emitere card percepută de BRD variază între 10 şi 200 de lei, în funcţie de tipul cardului. Banca impune clienţilor o taxă de 0,2% pentru retragerea de numerar de la ATM, în timp ce retragerea de la ghişeul băncii este taxată cu 0,5%. Dacă aleg să-şi schimbe codul PIN la bancomat, clienţii vor plăti doi lei. Retragerea banilor de la bancomatele altor bănci e taxată de BRD cu patru lei 50, plus unu la sută din sumă.
BCR percepe o taxă de zece lei pentru emiterea unui card de debit nou. Interogarea soldului este taxată cu 20 de bani la bancomatele BCR şi cu 2,5 lei la cele ale altor bănci. Pentru retrageri de la bancomatele altor instituţii bancare comisionul perceput este de 0,75%, în timp ce la aparatele proprii taxa este de 0,2%. Pentru eliberarea numerarului la ghişeele instituţiei, BCR percepe 0,5% din sumă.
Bancpost percepe costuri de emitere card de până la 20 lei, în timp ce retragerea banilor de la ATM-urile băncii e taxată cu 0,25% până la 0,40%. Pentru tranzacţiile realizate la ATM-urile altor bănci se percepe un comision cuprins între 2,5 lei plus 0,5% şi 0,75%. Clienţii Bancpost plătesc 30 de bani pentru interogarea soldului la ATM-urile băncii şi 1,5 lei pentru aceeaşi operaţiune, la ATM-urile altor bănci.
La Raiffeisen Bank taxa de emitere card variază între 15 şi 70 de lei. Interogarea soldului la ATM-urile băncii este taxată cu 0,3 lei în timp ce pentru retragerea numerarului taxa percepută este de 0,2%. La ATM-urile altor bănci eliberarea numerarului este taxată cu 2,5 lei plus 1% din suma tr