Cu trei zile înainte ca Andrei Pleșu să se ia la harță cu cei care-i comentează textele deja virale de pe blog-ul încorporat Adevărului, o altă entitate neînțeleasă a culturii și civilizației din spațiul carpato-danubiano-pontic se plângea că este atacat pe nedrept. Culmea, de către Pleșu, care la rându-i este atacat pe nedrept de către analfabeții pe care el îi numește forumiști.

Dacă am simplifica, am ajunge la faptul că “forumiștii”, de fapt, îl atacă pe Andrei Marga, dar, într-adevăr, ar fi prea simplu. Plecăm, însă, de la o constatare de bun-simț: cei doi Andrei se simt atacați și contraatacă. Dacă textul lui Pleșu face parte din seria nesfârșită de texte narcisice prin care încearcă nu atât să le atragă atenția criticilor că habar n-au unde să pună cratima, cât să-și redea sieși încrederea că încă are suficienți admiratori care să-i lăcrimeze la poarta blog-ului, textul lui Marga este unul dintre acelea, din ce în ce mai dese, care vin să marcheze decolarea fostului ministru al Învățământului spre o lume mai bună, în care locuitorilor nu li se mai cere cu atâta cerbicie ascuțime a minții, luciditate și autocontrol.

Cei doi au împărțit privirea respectuoasă a aceluiași premier, au fost colegi într-unul dintre cele mai șterse guverne, păreau, până la un moment dat, că se învârt în aceeași lume a academicilor azvârliți în politică pentru propria lor desfătare și pentru că azvârlitorilor le stătea bine la butonieră câte un om care a citit ceva mai mult decât sinteza zilnică a informărilor de la servicii.

Andrei Marga a ieșit din circuit odată cu partidul din care, pe vremuri, făcea parte. Iar orgoliului său nu i-a prins bine exilul la Cluj, căci aproape 12 ani nu s-a mai auzit despre el mai deloc. Când, brusc, la ungerea primului guvern Ponta, Andrei Marga a apărut ca ministru de Externe, scos din joben de un magician obosit și neatent, în f