Rep.: Ce reacţii a generat în societatea civilă din România cererea Institutului Elie Wiesel de retragere a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna acordat lui Valeriu Gafencu?
Victor Roncea: Primele reacţii au fost de uimire. Valeriu Gafencu a fost un profund trăitor creştin şi a murit martiric. Înainte de a fi închis, încă din timpul lui Antonescu, a fost membru al Frăţiilor de Cruce, organizaţie de tineret a Mişcării Legionare. Milioane de oameni în această ţară au fost pioneri şi utecişti într-un regim condamnat prezidenţial, de la tribuna Parlamentului, drept criminal, ilegitim şi ilegal. Ar trebui arestaţi toţi părinţii noştri, membrii generaţiei anilor comunişti, şi băgaţi într-un lagăr? Dar cu membrii Partidului Comunist - deci cei care au sprijinit regimul “criminal, ilegitim şi ilegal”, ce facem? Îi împuşcăm? Aceeaşi aberaţie în cazul bietului Valeriu, prigonit şi după 60 de ani de la moarte.
Nu poţi decât să rămâi siderat când afli că un tânăr care şi-a dat viaţa pentru a salva un evreu, pe Richard Wurmrand, şi care a fost denumit de un alt evreu, viitorul monah Nicolae Steinhardt, drept Sfântul Închisorilor, este pus la zid acum, chiar mort fiind, de un alt evreu, Alexandru Florian, şeful Institutului cu pricina, sub acuzaţia de “fascist”. Societatea civilă a reacţionat rapid şi firesc: sunt deja peste 30 de organizaţii din întreaga ţară care au semnat un protest public (semnat deja de mii de oameni) şi de susţinere a Primăriei din Târgu Ocna. De asemenea, numeroase personalităţi şi-au exprimat indignarea.
E bine de amintit că Valeriu Gafencu este cinstit de Biserica Ortodoxă Română prin fiii şi slujitorii ei, atât tinerii din ASCOR, cât şi prin credincioşii, preoţii şi monahii din numeroase Mitropolii, inclusiv din afara ţării.
La sfârşitul acestei luni, Primăria şi Consiliul Local Târgu Ocna urmează să deci