Președintele Camerei de Comerț i-a amenințat pe șefii filialelor județene cu excluderea din sistem. Șase parlamentari îi dau o mână de ajutor să preia afacerea. În replică, Vlasov este atenționat că nu poate înlătura camerele județene "după bunul plac". Biroul de conducere al CCIR a propus deja eliminarea a nouă camere județene. Președintele Vlasov este acuzat de răzbunare politică împotriva incomozilor Sursa: AGERPRES
Biroul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României a decis să propună Colegiului de Conducere al CCIR excluderea din sistem a camerelor județene Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Dolj, Harghita, Mureş, Prahova şi Vâlcea. Nouă camere în total, care i s-au opus tentativei de preluare a Registrului Comerțului.
Președintele Camerei Dolj, Cristian Dobre, dă o replică usturătoare lui Mișu Vlasov. "Dată fiind competenţa care vă revine, este deosebit de important să cunoaşteţi care vor fi consecinţele eventualei decizii de excludere a unor membri de drept ai Camerei Naţionale, în condiţiile în care nu există absolut niciun motiv pentru aplicarea acestei măsuri. Este esenţial să înţelegem următorul lucru: Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene au calitatea de membru de drept al Camerei Naţionale. Această calitate revine în temeiul Legii 335/2007 şi nu poate fi înlăturată conform bunului plac al unei persoane, chiar dacă această persoană este Preşedintele Camerei Naţionale.
Camera Dolj susţine interesele Camerei Naţionale şi ale membrilor acestei organizaţii. Ne-am manifestat activ în sensul protejării patrimoniului CCIR şi am avut curajul de a exprima opinii in contradicţie cu cele ale Preşedintelui Mihail M. Vlasov. Am solicitat în repetate rânduri informaţii cu privire la modalităţile concrete în care sunt cheltuiţi banii Camerei Naţionale (“fondul la dispoziţia presedintelui”, în valoare de 12.239.098 lei numai în 2011) şi am cerut au