Cerşetorii pe care îi vedem zilnic la colţ de stradă, în intersecţii sau la semafoare mizează pe mila trecătorilor. Ei ştiu că o poveste înduioşătoare trezeşte compasiunea oamenilor şi pune, implicit, un bănuţ în mâna întinsă şi, de cele mai multe ori, în buzunarul celor care îi exploatează.
Ploaia măruntă şi rece ar alunga şi un câine, dar ea, deşi este udă până la piele, îşi învârteşte cu multă abilitate căruciorul printre maşinile de la semafoarele din spatele Universităţii din Craiova. Cerşeşte. Uneori, geamul unui autoturism se deschide şi o mână îi întinde bani. Merge mai departe şi se opreşte în dreptul fiecărui autoturism. Acolo unde îşi dă seama că nu stârneşte milă, pleacă repede. Totul pare calculat, fiindcă are numai câteva minute la dispoziţie. Atunci când maşinile se pun în mişcare, se retrage repede pe trotuar. Este o tânără cu handicap locomotor, pironită într-un scaun cu rotile, unul dintre picioare îi este atrofiat de la genunchi în jos. Îl ţine la vedere, ştie că doar aşa stârneşte milă şi, prin urmare, primeşte bani. Stă gârbovită în căruciorul cu rotile, are părul încurcat, iar picăturile de apă i se preling pe faţă, pe haine, pe mâini şi pe piciorul şubred.
Într-adevăr, stârneşte milă, iar scopul ei este atins. Mă apropii de ea, încercând să descopăr motivul pentru care stă cu mâna întinsă. Îi întind trei lei. Îi apucă repede şi banii dispar în geanta din pânză pe care o ţine atârnată de gât. O întreb dacă nu-i este frig cu piciorul gol şi de ce cerşeşte. „Nu, mamă, că nu-l mai simt. Ce să fac? Crezi că vin aici degeaba?“, spune femeia şi se opreşte brusc, pentru că în spatele meu apare repede altă femeie. Este mai gros îmbrăcată, cu un hanorac cu glugă care o fereşte de ploaie. Eram sigură că va coborî în stradă, de pe treptele băncii unde stătea ferită de ploaie şi sigură că îşi poate superviza „cerşetorul“ trimis să facă bani.
