Instanţa supremă a condamnat miercuri la pedepse cu executare între trei şi opt ani de închisoare foşti directori ai societăţii Electrica Banat şi a dispus achitarea fostului director general al Electrica SA, Lucian Silviu Boghiu.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au menţinut, miercuri, condamnările şi achitările stabilite de Curtea de Apel Timişoara în dosarul în care fostul director general al Electrica SA, Lucian Silviu Boghiu, a fost judecat pentru fapte de corupţie.
Concret, Boghiu a fost achitat, în vreme ce alţi directori ai Electrica Banat au fost condamnaţi la pedepse definitive cu închisoarea, cuprinse între trei şi opt ani.
Instanţa supremă a respins, miercuri, definitiv toate recursurile declarate în cauză împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara.
La 1 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de DNA Timişoara şi de Ioan Liviu Milea, Gheorghe Erimescu, Anca Iulia Crudu, Emanuel Soroiu, Cornelia Michiu Stamatin, Sorin Boc, Viorel Dan, Costică Kaizer Stoica, Vasile Călin, Gelu Căpitanu, Ioan Daniel Staicu, Vasile Croitoru, Gheorghe Dumitru, Petre Neacşu, Paul Gălăţanu, Ionel Pintilie, Marius Sorin Spârchez şi Ioan Spiridon împotriva sentinţei penale nr. 199/PI din 29 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.
CA Timişoara a desfiinţat sentinţa Tribunalului Timiş, iar după rejudecare a înlăturat dispoziţia de interzicere a exercitării drepturilor civile aplicată inculpaţilor Milea, Erimescu, Crudu, Soroiu, Stamatin, Boc, Dan, Stoica, Călin, Căpitanu, Staicu, Croitoru, Dumitru, Neacşu, Gălăţanu, Pinilie, Spârchez şi Spiridon.
De asemenea, Curtea a înlăturat sporul de pedeapsă de un an închisoare aplicat inculpatului Dan şi a dispus executarea de către acesta a pedepsei totale de şapte ani închisoare.
"Înlătură sporul de pedeapsă de un an închisoare aplicat in