Născut la 27 martie 1950, la Mânăstirea Agapia, judetul Neamţ, poetul Gheorghe Simon a făcut clasele primare şi gimnaziale în comuna Agapia, iar cele liceale la Târgu Neamţ, la Liceul Ştefan cel Mare, în 1969, după care a urmat Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1975. A fost membru fondator şi redactor şef adjunct al revistei „Opinia studentească” din Iaşi. În 1969, a debutat în ziarul Ceahlăul, iar editorial cu volumul „Fulgere captive” (poeme), Editura Junimea, 1984. A mai publicat: „Viata după Iisus” (poeme), Editura Panteon, 1996; „Duminica absentelor” (poeme), Editura Priceps Edit, 2004, „Ardere de tot”, Editura Princeps Edit, 2009, „Amin Agapia”, 2012. A publicat mai multe eseuri de specialitate: La quête sans conquête, Franta 1994; James Joyce, une lecture roumaine, Franţa 1996. Dintr-o convorbire întâmplată acum o lună, redau un fragment în care interlocutorul vorbeşte despre poezie şi prietenie. Consideri cenaclul literar o şcoală sau o pierdere de timp pentru un tînăr scriitor ? - Cenaclul literar e absolut necesar pentru un tânăr scriitor, mai ales dacă mentorul e un bun distribuitor, un dirijor, un cititor nepărtinitor, unul care să aibă darul distingerii, al exigenţei şi al autorităţii netutelare. Totul e să ştii când să te retragi, altfel existând riscul, inevitabil, al contaminării lirice, al pastişării inofensive, al parodiei înşelătoare sau, mai grav, al plagiatului recuzabil. Ajungi să scrii precum liderul grupării. Şansa e că poţi să-ţi auzi vocea, beneficiind şi de opiniile pertinente ale auditoriului, chiar dacă ţi se par dure sau impertinente. Cu cine te-ai asocia ? Cu prietenii sau cu poezia ? - Cu poezia, mai întâi, pentru că poezia e semnul unei înalte şi desăvârşite prietenii, al unei supreme împăcări. Poezia e şi curajul, buna îndrăznire, precum arta iubirii, asumarea mărturisirii, f