Actriţa Carrie Fisher, interpreta prinţesei Leia din seria de succes "Războiul Stelelor", a fost spitalizată recent, cu diagnosticul de tulburare bipolară, acesta având un comportament considerat "bizar" în timpul unui eveniment organizat într-o croazieră, informează bbc.co.uk.
Decizia de a o interna a fost luată după ce pe internet a fost postată o înregistrare video care sugera că actriţa în vârstă de 56 de ani ar avea probleme psihice. Astfel, Fisher a fost filmată pe când fredona şi bătea ritmul unor melodii, oprindu-se din când în când pentru a curăţa mizeria lăsată de un câine pe scena din sala unde avea loc evenimentul.
"Acesta a fost un incident medical generat de tulburarea bipolară de care suferă Carrie Fisher", a declarat un reprezentant al actriţei pentru site-ul TMZ. "A fost dusă la spital la scurt timp după, pentru a i se regândi tratamentul, iar acum aceasta se simte mai bine", a mai spus aceeaşi sursă.
Acesta a infirmat astfel zvonurile potrivit cărora Fisher ar fi fost beată în timpul acelui spectacol la care era invitată de onoare.
Carrie a vorbit anterior în presă despre problemele ei legate de consumul de droguri, dar şi despre lupta pe care o duce cu tulburarea bipolară de care suferă. Realizatorul de televiziune Stephen Fry, de la BBC, a spus despre Fisher, care îi este o foarte bună prietenă: "Nu este destul de nebună pentru a fi internată într-o clinică de specialitate, dar nici suficient de sănătoasă pentru a duce o viaţă normală".
Carrie Fisher a devenit celebră după ce a interpretat rolul prinţesei Leia din seria de mare succes "Războiul stelelor", personajul interpretat de ea câştigând, în 2007, titlul de cea mai dorită femeie în pat în urma unui sondaj realizat de revista Maxim printre fanii producţiilor SF.
Tulburarea bipolară - sau maniaco-depresivă - se caracterizează prin schimbări extreme de