Există o polemică în piaţă cum că Banca Naţională a României a pervertit moneda naţională, interesant, dar este o trăsnaie să spui un asemenea lucru, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, la un eveniment de specialitate.
El a arătat că o altă polemică legată de banca centrală este cea privind suma cu care împrumută băncile prin operaţiunea repo. "Polemica sună cam aşa: Banca Naţională strânge şurubul la lichiditate. Ceea ce trebuie ştiut este faptul că în momentul în care BNR împrumută băncile, aceasta ia în calcul când face asemenea ondulaţii, realitatea pieţei", a afirmat Vasilescu. "De asemenea, vine domnul Ţiriac şi spune că leul este supraevaluat. În primul rând este foarte greu de spus într-o economie de piaţă, în care circulaţia este liberă şi intensă, că putem să vorbim de o monedă artificială, controlată, şi că leul este supraevaluat. Am văzut în acest început de an ceea ce nu am văzut de multă vreme, au venit investitori străini în România şi au cumpărat titluri de stat pe termen mediu. Acest lucru ne arată că ceva s-a schimbat în judecata lor şi că vor o relaţie de lungă durată cu România. Totodată, am văzut dobânda coborând către 1%, iar leul s-a apreciat, nu este un paradox, este o nouă realitate, probabil că după această criză cărţile vor fi altfel scrise", a conchis consilierul guvernatorului BNR.
Există o polemică în piaţă cum că Banca Naţională a României a pervertit moneda naţională, interesant, dar este o trăsnaie să spui un asemenea lucru, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, la un eveniment de specialitate.
El a arătat că o altă polemică legată de banca centrală este cea privind suma cu care împrumută băncile prin operaţiunea repo. "Polemica sună cam aşa: Banca Naţională strânge şurubul la lichiditate. Ceea ce trebuie ştiut este faptul că în momentul în care BNR împrumută băncile,