-AA+A
Furtul de fier vechi din mine, reclamat la Ministerul Economiei foto: Mesagerul de BN foto: IJJ BNInformaţiile despre jaful sistematic de fier din minele rodnene a ajuns, în urmă cu câteva zile, până la urechile lui Mihai Sorin Găman, directorul Direcţiei Generale de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei, printr-un raport înaintat de prefectul judeţului, Ioan Ţintean.
„Deşi am sesizat în repetate rânduri autorităţile, de-abia acum - şi pe această cale ţin să-i mulţumesc în primul rând prefectului Ioan Ţintean - a binevoit cineva să se aplece cu fermitate asupra problemei. Sperăm ca odată cunoscut neajunsul acolo sus, să fie luate măsuri neîntârziate, pentru că riscul este mare pentru persoanele care încearcă în continuare să sustragă fier vechi din cele două mine, accidentele prin surpări de galerii sau intoxicări cu gaze fiind oricând posibile”, a declarat primarul comunei Rodna, Alexandru Năşcan.
Cele două obiective puse în atenţia Ministerului Economiei sunt minele Rodna-Făget şi Rodna-Valea Vinului, care au funcţionat până în urmă cu 7 ani. Potrivit lui Năşcan, după 2006 au urmat lucrările de închidere - conservare a perimetrului de exploatare, însă modul în care au fost executate aceste lucrări lasă de dorit, atâta timp cât unele intrări în mine au fost sparte, pentru a se fura din galerii vagoneţi, ţevi de diferite mărimi, şine ale căilor de rulare a vagoneţilor şi alte materiale din fier.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet