La începutul ședinței de Guvern de azi, premierul Victor Ponta a declarat că stirea apărută în presă, potrivit căreia, marile companii de stat urmează să facă o serie de concedieri este o știre falsă, dar ”interesantă”, dată ”pe surse”
”În primul rând, vreau să lămurim că interacţiunea dintre activitatea guvernamentală şi presă este extrem de importantă, apare câte ceva în presă, după care alergăm cu toţii să aflăm, de fapt, ce a vrut să spună cel care a prezentat în presă, că o să începem un program de dat oameni afară din companiile de stat”. Redăm în continuare declarațiile premierului, făcute în prezența ziariștilor acreditați la Palatul Victoria:
”Știrea este proaspătă…de şapte ani”
”Eu nu pot decât să-i felicit pe cei care dau asemenea ştiri care nu trebuie să fie şi adevărate; trebuie să fie doar interesante, pe surse. Din fericire, am reuşit să aflăm ce se întâmplă, şi anume este o ştire extraordinară, astăzi suntem în 2013, în exclusivitate, evident, despre Ordonanţa 116, adoptată în 21 decembrie 2006. Deci, acum şapte ani s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale. Deci, ştirea este foarte proaspătă, doar de şapte ani, dar important este că este senzaţională, iar această prevedere legală adoptată în 2006 a fost de fiecare dată prelungită, ultima dată prin Ordonanţa 85/2009 a Guvernului Boc şi va fi prelungită şi de noi, pentru că prevede nişte drepturi în favoarea angajaţilor, în cazul în care, începând din 2006 şi până în 2018, s-ar putea să fie cazul şi în 2020, apar situaţii importante pentru angajaţi. Deci, de la faptul că ordonanţa din 2006 care se prelungeşte tot timpul şi este bine că se prelungeşte,