Fanii lui Batman au fost foarte mâhniţi când au aflat că Robin, fiul celebrului erou, va muri în cel mai recent număr al revistei de benzi desenate DC Comics, care a fost lansat miercuri în SUA.
"Salvează lumea, îşi face datoria şi moare ca un erou absolut", a anunţat scenaristul Grant Morrisson într-un interviu acordat New York Post.
Personajul, partener al lui Batman din 2006, este de fapt Damian Wayne, în vârstă de 10 ani, fiul lui Bruce Wayne şi al Taliei al Ghul (jucată în Marillon Cotillard în "Cavalerul negru: Legenda renaşte/ The Dark Knight Rises"), cel mai recent film dedicat supereroului.
Acesta nu este singurul partener al lui Batman care moare. Astfel, Jason Todd a fost ucis de maleficul Joker şi apoi a revenit în poveste în 2005.
Totuşi, rămâne întrebarea dacă Robin va fi sau nu înlocuit. "În benzile desenate nu ştii niciodată. În orice caz, Batman va avea mereu un partener", a spus Grant Morrison.
"Mi-a frânt inima", a spus Erik Marcos pe blogul DC Comics, alăturându-se astfel altor fani îndureraţi.
La rândul lui, Bruce Wayne, alias Batman, a dispărut din circulaţie vreme de mai mulţi ani, după ce personajul Bane i-a fracturat coloana vertebrală, însă a revenit apoi în actualitate, mai viu şi mai plin de zel ca niciodată.