Totul se petrece sub ochii noştri. Cu dl Andrei Marga la conducere, ICR-ul se îndreaptă către obştescul sfârşit. Se putea întâmpla altfel, dar – vorba aceea „românească” – merge şi aşa.
Ar trebui pus între paranteze, o vreme, discursul politizat despre ICR. Da, e adevărat, conducerea ICR a fost schimbată în iureşul politic din vara trecută. E adevărat, noua conducere – în frunte cu dl Andrei Marga – participă intens la războiul politic. Dar ICR ar trebui privit şi analizat ca instituţie, pe bază de fapte şi rezultate. Or, din acest punct de vedere, încep să se vadă clar goliciunea, lipsa de perspectivă, incapacitatea managerială.
Să enumerăm câteva fapte. Abia numiţi, doi directori din centrala ICR au şi plecat. Aşa-numitele concursuri pentru ocuparea unor posturi au creat un mare scandal. Directorii unor filiale din străinătate au fost schimbaţi, deşi aveau rezultate bune (consemnate şi în evaluările anuale ale instituţiei – dacă ar da în judecată ICR, ar avea mari şanse să câştige procesul). De altfel, noul şef a început cu schimbarea peste noapte a oamenilor, înainte de a defini strategia şi obiectivele – ceea ce numai „management” nu se poate numi. S-au înfiinţat filiale în diverse oraşe din ţară – fără buget, fără personal, chiar şi fără sedii – la conducerea cărora au fost numiţi nişte oameni fără să ştie cineva pe ce criterii (în timp ce dl Marga anunţă pe site-ul ICR că „regula este concursul”). Nu e clar care e misiunea acestor filiale din ţară. „Strategia” ICR Gorj, de pildă, ocupă o pagină A4 scrisă în limbaj de lemn, în care se spune că o să „valorifice pe plan intern şi internaţional” patrimoniul cultural din regiune, în frunte cu sculpturile lui Brâncuşi şi arta de la Horezu. Nu puteau fi valorificate fără o filială a ICR?... Alte filiale s-au şi „pus pe treabă”, înjghebând la repezeală câte o serată literar-artistică banală, pentru a-şi jus
