Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte două zboruri au fost afectate de ceaţă, deşi Aeroportul Arad are un nou sistem de iluminare

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 27 februarie 2013 ·

Deşi avem sistem de balizaj proaspăt inaugurat, pista Aeroportului Arad tot nefuncţională devine, în condiţii de ceaţă densă. Ieri, 270 de pasageri au fost afectaţi de aceste probleme, întrucât aeronavele n-au putut nici ate­riza, nici decola de pe pistă.

Ceaţa a făcut ca din nou pista ae­ro­gării arădene să fie neoperabilă. Asta în condiţiile în care, acum o lună, autori­tă­ţile arădene inaugurau balizajul – siste­mul de iluminare al pistei. Avionul care opera pe pe ruta Milano (Bergamo) – Arad a fost directionat, ieri, spre Timisoara, astfel că cei 129 de pasageri au ajuns în municipiu cu autocare. Alţi 140 de pa­sageri au aşteptat în zadar pe aerogara arădeană, întrucât zborul retur a fost anulat. Aceştia au fost relocaţi către alte zboruri ale companiei. Pasagerii şi-au dat însă planurile peste cap în urma anulării cursei spre Italia.

Balizajul a trebuit reconfigurat din cauza problemelor create de construcţia Autostrăzii Arad – Timişoara, o situaţie controversată, întrucât aceste lucrări trebui au susţinute de CNADNR. Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri i-a fost cedat în 2009 un teren în suprafață de 43.214 de metri pătraţi, cedarea acestuia dând curs unor probleme care, se pare că încă nu şi-au găsit încă complet rezolvarea, nici logistic, nici financiar.

Nu doar balizajul a fost însă afectat de cedarea terenului pentru autostradă, ci şi sistemul automat de aterizare instrumental, fără de care prima lucrare inau­gurată este incompletă. Acest sistem ghidează aeronava pentru aterizare atât pe direcţie, cât si pe pantă, astfel încât se va putea ateriza chiar şi în condiţii de ceaţă. Această lucrare trebuie făcută de ROMATSA, iar procedurile de achizi­ţie sunt în curs de derulare. Cu alte cuvinte, problema este doar pe jumătate rezolvată, până când şi celălalt sistem va fi pus la punct. „Aşa cum am spus, problemele pistei Aeroportulu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 40 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 36 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 33 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Un șofer a fugit de poliție și a intrat cu mașina într-un stâlp / Reținut pentru mai multe infracțiuni rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani din comuna Băbăiţa, județul Teleorman, a fost reținut sâmbătă după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor rutieri și a fost urmărit în trafic pe DN 6. Urmărirea s-a

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 2 ore
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°