O femeie din Constanţa a fost reţinută pentru instigare la omor după ce, alături de prietenul său, a pus la cale uciderea fostului soţ, om de afaceri, oferind până la 22.000 de euro pentru împuşcarea acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţiştii şi procurorii constănţeni au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că au dejucat o tentativă de omor asupra unui om de afaceri constănţean, în vârstă de 36 de ani, patron al unei firme de transport.
Adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Constanţa, Adrian Ropotan, a declarat că, în 22 februarie, omul de afaceri Daniel Tiberiu Vădineanu a anunţat Poliţia că în urmă cu o zi fusese contactat de o persoană care i-a spus că fosta sa soţie, de care a divorţat anul trecut şi cu care are un copil, ar pune la cale uciderea sa.
"Pe data de 22 februarie, Daniel Tiberiu Vădineanu, om de afaceri, a sesizat IPJ Constanţa că pe data de 21 februarie a fost contactat de o persoană care i-a spus că soţia sa, Liliana Vădineanu, de care a divorţat în 2012, vrea să-l ucidă şi este în căutarea unor persoane care să ducă la îndeplinere fapta contra unei sume de bani", a afirmat Adrian Rapotan.
Poliţiştii şi procurorii au stabilit că cele sesizate de bărbat se confirmă. Astfel, fosta soţie a bărbatului, Liliana Vădineanu, s-a întors în urmă cu două săptămâni din Germania, unde contactase o persoană pentru uciderea fostului soţ, plătindu-i acesteia o sumă în avans. Anchetatorii spun că persoana din Germania, care a primit o parte din bani, nu a dus la îndeplinire planul, astfel că, revenită în România, femeia, împreună cu prietenul său, Daniel Lucian Sasu, au încercat să găsească alte persoane pentru uciderea omului de afaceri, fiind refuzaţi.
"Pe data de 11 februarie, Liliana Vădineanu şi Daniel Lucian Sasu au revenit în România din Germania, fiind dispuşi să plătească o sumă cuprinsă între 13.000