Asistăm, de câteva săptămâni, la un dialog al surzilor între preşedinte şi premier, purtat peste gardul celor două instituţii care, altfel, "colaborează exemplar".

Vorba lui Victor Ponta: "Că ne gratulăm noi, unul pe altul, cu diverse păreri, e una, dar nu pot spune că, din punct de vedere instituţional, vreunul dintre noi şi-a încălcat atribuţiunile". Perfect - cum s-ar spune, coabitarea merge brici şi purceaua-i leşinată-n coteţ.

E limpede că fiecare dintre cei doi încearcă să ne convingă, în avans, de propria nevinovăţie în cazul unui nou eşec - altfel previzibil - legat de aderarea României la Schengen.

De mai bine de o lună, de când preşedintele a refuzat să semneze scrisoarea lui Ponta, prin care Bucureştiul cerea UE liber acces în Schengen, premierul a devenit mai implicat decât Traian Băsescu în acest demers. Ca o dovadă de necontestat a faptului că se luptă, pe viaţă şi pe moarte, pentru cauză, Ponta a "atacat" Franţa, a "lovit" în Danemarca, a negociat cu Barroso susţinerea de către preşedintele Comisiei, a scrisorii amintite.

De partea cealaltă, Traian Băsescu le "scrie" liderilor puterii că nu e suficient să te implici în multiple negocieri la vârf, descărcând în Europa un munte de promisiuni, dacă acasă schimbi limbajul şi permanentizezi compromisuri inutile. Între acestea: menţinerea în guvern a unor miniştri cu probleme la dosar şi prelungirea interimatelor, implicit a instabilităţii la şefia parchetelor. Astfel de greşeli, spune preşedintele, vor genera noi nemulţumiri la nivel european, argumente în plus pentru încă o amânare a aderării, dacă aceasta va fi supusă la vot în cadrul Consiliului JAI, din martie.

Mai mult, preşedintele a folosit perspectiva votului în Consiliul "Justiţie şi Afaceri Interne" ca pe un argument-limită în încercarea de a-l determina pe premier să-şi facă ordine în guvern şi să renunţe la compromi