Unităţile de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu vor beneficia, în cursul anului 2013-2014, de reabilitări radicale. Primarul Florin Cârciumaru a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că urmează să pună la dispoziţie un buget de 80 de miliarde de lei vechi pentru investiţiile din şcoli. „Ca şi anul trecut, urmează să alocăm fonduri în valoare de 80 de miliarde de lei, pentru ca elevii din oraşul nostru să aibă condiţii europene la unităţile în care învaţă. În acest sens, se vor face reparaţii capitale la unităţile de învăţământ şi se va cumpăra foarte mult mobilier, pentru că la acest capitol nu stăm foarte bine”, a spus Florin Cârciumaru, primarul oraşului Târgu-Jiu.
O nouă grădiniţă
Începând cu anul şcolar 2013-2014, părinţii mai au o grădiniţă în plus faţă de cele existente în centrul oraşului. „În toamnă o să avem pusă în funcţiune Grădiniţa numărul 13, cu patru săli de clasă şi cu toate condiţiile de nivel european. Este un mare avantaj pentru că toţi părinţii vor să îşi aducă micuţii în zona de centru, la grădiniţă, aşa că odată cu deschiderea acestei unităţi, oferim mai multe locuri pentru copii”, a mai precizat Cârciumaru.