Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El-Zorab

Publicat in Viata Medicala, miercuri 27 februarie 2013 ·

„Ne-a trecut glonţul pe lângă ureche“, spunea, zilele trecute, premierul, referindu-se la aşa-zisa implicare a României în scandalul cărnii de cal din lasagna europenilor civilizaţi. Nu am fost implicaţi, dar lumea occidentală s-a grăbit să ne arate cu degetul – ipoteza că facem comerţ cu carne de cal era mai mult decât plauzibilă. S-a vorbit despre căruţele trase de cai pe drumurile naţionale, despre caii sălbatici din Delta Dunării, despre agricultura de subzistenţă. Glumele la adresa noastră nu s-au oprit nici după ce ancheta oficială a stabilit că reţelele de trafic al cărnii de cal le aparţin lor, cetăţenilor civilizaţi, din lumea bună. Chiar şi realizatorii celebrei emisiuni Top Gear ne-au luat peste picior, într-o emisiune în care vorbeau despre Dacia Sandero. Dar nu despre faptul că am fost din nou trataţi precum cei din urmă barbari vreau să vorbesc aici. Ci despre cal, prieten bun al omului, superb animal ce refuză să bea apă dintr-o găleată murdară. Omenirea datorează mult acestui animal. Fără cal, pământurile ar fi rămas mii de ani mult mai puţin muncite, distanţele ar fi fost mult mai lungi şi mai greu de străbătut, cucerirea lumii ar fi fost mult mai târzie. Deplasările la mii de kilometri ale cavaleriei lui Gingis Han (1162–1227), din îndepărtata Asie până în Europa, sau cucerirea Americii de către armata lui Hernán Co Publicitate rtés (1485–1547) nu ar fi putut să aibă loc fără elementul esenţial: calul. Belerofon a ucis Himera doar după ce l-a îmblânzit pe Pegas şi a plecat la luptă călare pe acest cal înaripat, fiu al lui Poseidon şi al Medusei. Zeus a luat calul în grajdurile sale din Olimp, încredinţându-l lui Eos, zeiţa dimineţii. La moartea sa, Pegas a devenit o constelaţie pe cer. Bucefal îl duce pe Alexandru cel Mare până în îndepărtata Indie şi înapoi în Babilon, rezistând la efort, lupte şi privaţiuni. Richard al III-lea (1452

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 8 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°