Societatea Ştiinţifică Cygnus - Centru UNESCO organizează şi în acest an câteva concursuri şi tabere naţionale de top. După Tabăra Naţională de Astronomie şi Astrofizică, ediţia a III-a, şi Concursul Naţional de Astronomie „Vintilă Şiadbey”, organizate la Mănăstirea Humorului, în perioada 4-8 ianuarie, urmează Concursul Interjudeţean de Fizică Cygnus, ediţia I, care se va desfăşura la Suceava, în perioada 1-3 martie.
Această competiţie, după cum a declarat profesorul Victor Şutac, preşedintele Societăţi Ştiinţifice Cygnus - Centru UNESCO, se doreşte a fi una cu dificultate ridicată. În perioada 6-19 mai, Cygnus organizează Tabăra naţională de pregătire a loturilor restrânse de astronomie şi astrofizică ale României, ediţia a II-a, la Mănăstirea Humorului, iar în perioada 21-23 iunie, urmează să se desfăşoare, tot la Suceava, Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie ROSEF.
În calendarul activităţilor pe 2013, Cygnus a inclus organizarea Şcolii de Vară „Metamorfoze 2012”, la Mănăstirea Humorului, în perioada 4-8 iulie. Între 9 şi 20 iulie, Cygnus se ocupă de selecţia loturilor pentru Olimpiadele internaţionale de astronomie şi astrofizică din Grecia şi Lituania, tot la Mănăstirea Humorului. O noutate în programa Societăţii Ştiinţifice Cygnus este organizarea şi participarea la prima ediţie a Academiei de Vară „Scientia Dacygnus”, la Costeşti, judeţul Hunedoara, în perioada14-23 august.
Între 6 şi 9 septembrie, la Ploieşti, va avea loc Colocviul Naţional de Fizică „Evrika – Cygnus”, ediţia a XIX-a, organizată de Societatea Ştiinţifică Cygnus - Centru UNESCO. Pe 27 septembrie va fi organizată, la Suceava, Noaptea Cercetătorilor, ediţia a II-a.
Concursul Interjudeţean de Fizică Cygnus, ediţia I
Prima ediţie a Concursului Interjudeţean de Fizică Cygnus, 1-3 martie, va fi organizat în parteneriat cu Colegiul Naţional de Informatică “S