IAȘI. Dosarul dresorului acuzat de înșelăciune a început cu o amânare.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au decis, la primul termen, să amâne procesul în care dresorul Silviu Cristian Vătău (37 de ani) a fost trimis în fața instanței la finele anului trecut, pentru înșelăciune, deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi punerea în circulaţie a unor bancnote falsificate.
Conform anchetatorilor, în perioada 9 – 10 aprilie 2012, bucureşteanul a venit la Iaşi, unde a cumpărat animale de rasă de la trei persoane, achitându-le contravaloarea cu şase bancnote false de câte 100 de dolari.
Procurorii au adăugat că acesta a acţionat similar în mai multe localităţi din România, printre care se numără Cluj, Sibiu, Oradea sau Ialomiţa. Oamenii legii au menţionat că, după ce achiziţiona animalele de companie, bucureşteanul le revindea, dar, de data aceasta, pe bani reali.
„Învinuitul căuta persoane care vindeau animale de rasă, respectiv pisici şi câini, pe site-uri de profil, precum www.eanimale.ro, după care le contacta, stabileau preţul, data şi locul întâlnirii. Acesta se deplasa acolo, plătea animalele cu bancnote contrafăcute şi pleca“, au susținut anchetatorii.
IAȘI. Dosarul dresorului acuzat de înșelăciune a început cu o amânare.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au decis, la primul termen, să amâne procesul în care dresorul Silviu Cristian Vătău (37 de ani) a fost trimis în fața instanței la finele anului trecut, pentru înșelăciune, deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi punerea în circulaţie a unor bancnote falsificate.
Conform anchetatorilor, în perioada 9 – 10 aprilie 2012, bucureşteanul a venit la Iaşi, unde a cumpărat animale d