Derapajele populiste din Italia sunt simptome ale unei respingeri generalizate a politicii europene. Cetățenii – că tot e anul european dedicat cetățeanului – s-au săturat de o Uniune Europeană ce nu cunoaște decât un singur cuvânt: austeritate.

Votul din Italia este o respingere clară a austerității bugetare. Alegerile parlamentare, marcate de ascensiunea fără precedent a votului protestatar, reprezintă în primul rând un simptom. Boala nu este numai a Italiei devenită neguvernabilă în ciuda victoriei lui Pier Luigi Bersani în Camera Deputaților. În acest context, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat într-o perfectă limbă de lemn că Executivul “are încredere totală în democrația italiană” și că la Bruxelles s-a “auzit clar mesajul de îngrijorare transmis de italieni”. Să încercăm o traducere: mesajul transmis de italieni este mult mai grav decât lasă oficialul să se înțeleagă. Italia era până nu demult o țară eurofilă. Din cauza crizei însă, UE a devenit un subiect de divergență de unde înainte era un obiect al consensului. Respingerea italienilor era față de proprii politicieni, iar UE reprezenta garanția unei normalități. Astăzi, în ochii italienilor, Europa s-a redus la dictatul lui Merkel. Italia e doar ultimul exemplu. Niciun guvern cu stindardul austerității nu a supraviețuit unui vot popular. Poate ar trebui adresate niște întrebări...

Stânga, dreapta și furioșii (Sueddeutsche Zeitung)

Ce putem să ne întrebăm pe bună dreptate e “De ce își fac italienii asta cu mâna lor?”. Câștigătorii alegerilor sunt cei mai nepotriviți să conducă țara. Unicul candidat rațional nu poate guverna, iar o coaliție nu pare probabilă. În acest moment, Italia pare neguvernabilă. Și totuși, poate iese altă socoteală.

Mulți cetățeni nu mai au încredere în stat și în binele generalizat. Speranțele lor de reformă au fost înșelate decenii la