Prince Michael, fiul regretatului rege al muzicii pop, îşi face debutul în actorie, în serialul pentru adolescenţi „90210“, o continuare a celebrei producţii „Beverly Hills 90210“.
După ce Michael Jackson a încetat din viaţă subit în 2009, mulţi s-au întrebat ce se va alege de copiii orfani ai megastarului. Luna aceasta Prince, fiul cel mare al regretatului artist, a împlinit 16 ani şi, ca orice adolescent, a avut o dorinţă de ziua lui. Cu doar câteva zilele înainte de aniversarea sa declarase pentru emisiunea „Entertainment Tonight“ că-şi doreşte o carieră în industria cinematografică. „Vreau să devin un bun producător, regizor, scenarist şi actor“ a mărturisit tânărul.
Dorinţa lui Prince va deveni realitate, deoarece va apărea ca invitat special într-un episod din serialul pentru adolescenţi „90210“.
Deşi mulţi părinţi din Statele Unite îşi încurajează copii să-şi câştige proprii bani de buzunar, puţini sunt cei care pot spera la o alocaţie pe măsura celei pe care o primeşte Prince de la cei ce gestionează averea tatălui său.
Cu toate acestea, adolescentul le-a mărturisit apropiaţilor că-şi doreşte să se descurce prin forţe proprii. Tocmai de aceea, potrivit unei surse apropiate familiei, mătuşa sa, La Toya Jackson, s-a hotărât să-şi ajute nepotul, aranjându-i job-uri şi interviuri.
Reacţiile fanilor şi jurnaliştilor au fost împărţite, mulţi fiind de părere că tatăl copiilor nu ar fi fost niciodată de acord ca aceştia să intre atât de devreme în showbiz. Mai multe surse apropiate familiei au comentat că acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă Michael Jackson ar fi fost în viaţă. Cei trei fraţi, Prince Michael, Paris şi Blanket, locuiesc împreună cu bunica lor.