Beneficiarii programului de reabilitare termică care nu și-au îndeplinit obligațiile financiare conform contractului au fost dați în judecată de Primăria Roman. Administrația locală mai are de recuperat în jur de 50.000 de lei. Aproape jumătate dintre proprietarii apartamentelor izolate termic au fost acționați în instanță. Fiecare beneficiar trebuia să plătească 20% din valoarea totală a lucrării.
Primăria Roman se judecă în instanță cu romașcanii care au beneficiat de lucrări de termoizolare a apartamentelor, dar nu au plătit contravaloarea lucrărilor. Este vorba despre unele dintre cele 130 de familii care locuiesc în blocurile 25 și 32 de pe bulevardul Roman Mușat, singurele blocuri care au fost incluse în Programul multianual de creștere a performanței energetice a blocurilor, derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale.
Cele două blocuri au fost reabilitate în anul 2011. La blocul nr. 25, executant a fost SC Bacor Prod Com SRL Roman, iar valoarea contractului a fost de 405.311 lei. Conform contractului, firma trebuia să realizeze anveloparea clădirii prin izolare termică a pereților și a terasei și înlocuire cu tâmplărie eficientă energetic. Finanțarea ar fi trebuit asigurată în proporție de 50% de la bugetul de stat, 30% de la bugetul local și 20% de beneficiari, prin asociația de proprietari.
Clauzele contractuale au fost aceleași și în cazul blocului nr. 32, doar că valoarea contractului a fost de 1.103.600 lei, iar executantul a fost Modern Construct SRL Roman. La momentul începerii lucrărilor, unii dintre locatari și-au manifestat nemulțumiri legate de acest proiect, ei dorind nu doar anveloparea blocului, ci și închiderea și reabilitarea balcoanelor apartamentelor, însă proiectul nu prevedea și această operațiune.
Pentru a fi inclus în acest proiect, fiecare beneficiar a semnat un contract cu administrația locală. Do