Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL pe urşii şi leii lui Nuţu Cămătaru, înainte de mutarea la grădina zoologică din Bucov

Publicat in Gorj Domino, miercuri 27 februarie 2013 ·

Comisarii Gărzii de Mediu au descins, miercuri dimineaţă, la ferma interlopului Nuţu Cămătaru, pentru a ridica cei patru lei şi doi urşi, pe care îi vor duce la Grădina Zoologică Bucov de lângă Ploieşti. Înainte de a fi mutate, animalele au trebuit să fie tranchilizate, dar operaţiunea a fost zădărnicită de un conflict izbucnit între cei de la Vier Pfoten, pe de o parte, şi Paula Iacob şi Marius Marinescu, prezenţi la ferma fraţilor Cămătaru în calitate de reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor.

Garda de Mediu a descins la ferma lui Nuţu Cămătaru, întrucât deţinerea de asemenea animale sălbatice este ilegală. Urşii şi leii vor fi relocaţi, însă, urmând să fie transferaţi la grădina zoologică de la Bucov.

Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor şi-a manifestat, însă, dezaprobarea faţă de această decizie. “Avem informaţii că acolo nu există condiţii propice pentru animale. Nu ştim care sunt condiţiile de deţinere în locaţia în care se află la acest moment, dar Bucovul este recunoscut pentru nişte lipsuri de profesionalism şi pentru ignoranţă, aşa că ne întrebăm care va fi destinul lor într-un asemenea loc”, a declarat Carmen Arsene, preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor.

Comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu medici veterinari, cu poliţişti şi cu reprezentanţi ai Vier Pfoten, au intrat în incinta fermei familiei Cămătaru şi au început procedura de tranchilizare a leilor şi urşilor, care vor fi apoi transportaţi cu o maşină specială la grădina Zoologică din Bucov. Aceasta este o destinaţie provizorie, urmând ca în scurt timp să animalele să fie reolcate. Leii se pare că vor fi duşi într-o rezervaţie din Africa de Sud, în timp ce urşii ar urma să ajungă într-un parc natural de lângă Zărneşti.

Kuki Bărbuceanu, de la Vier Pfoten, a declarat, la intrarea în curtea casei lui Ion Balint,

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 20 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°