> Victimă a altercaţiei a fost o fetiţă de 3 luni, lovită cu latul toporului, în zona capului
În jurul orei 10,15, luni, Nicolae Gherman, din comuna Păltinoasa, a sesizat prin „S.N.U.A.U 112”, că nepoata sa, C.M., în vârstă de 3 luni, a fost victima unei agresiuni săvârşite de tatăl acesteia, Vasile Catargiu, de 37 de ani, din comuna Berchişeşti.
În urma verificărilor efectuate, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, s-a stabilit că în ziua de 24 februarie a.c., ora 17, între concubinii Adriana Gherman şi Vasile Catargiu a avut loc o altercaţie, timp în care cel din urmă a lovit-o cu toporul peste picioare pe concubina sa, iar în momentul în care aceasta a încercat să se ferească, ghemuindu-se şi ţinând-o la piept pe fiica ei, C.M., bărbatul a lovit-o cu latul toporului în zona capului şi pe minora în vârstă de 3 luni.
După scandal, Adriana şi-a luat minora lovită şi ceilalţi copii (3), deplasându-se împreună pe raza comunei Păltinoasa, la locuinţa fratelui ei G. Nicolae, unde a înnoptat.
În dimineaţa de 25 februarie, în jurul orei 10, observând leziunile suferite de minora C.M., G. Nicolae a solicitat prin „S.N.U.A.U 112” o ambulanţă, care a transportat minora împreună cu mama sa la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului.
Serviciul de Medicină Legală Suceava va proceda la examinarea medico-legală a minorei C.M. pentru a se stabili numărul de zile de îngrijiri medicale în cauză.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, urmând ca, în funcţie de rezultatul examinării medico-legale şi evoluţia stării de sănătate a victimei să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural.