Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leii lui Nuţu Cămătaru aveau nevoie de un spaţiu de trei ori mai mare. Animalele vor sta o lună şi jumătate la Bucov

Publicat in Mediafax, miercuri 27 februarie 2013 ·

Leii şi urşii ridicaţi de la reşedinţa lui Nuţu Cămătaru au fost aduşi, miercuri după-amiază, la Grădina Zoologică de la Bucov, situată lângă Ploieşti, unde vor rămâne timp de o lună şi jumătate, hrana animalelor urmând să fie asigurată de către reprezentanţii Zoo.

Grădina Zoologică de la Bucov este situată la câţiva kilometri de Ploieşti şi se află în cadrul Parcului Memorial Constantin Stere din subordinea Primăriei municipiului Ploieşti.

Cele şase animale începuseră să-şi revină de sub efectul tranchilizantelor în momentul în care au fost introduse în ţarcurile unde vor fi găzduite.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Ploieşti, Alina Istrătescu, a declarat că animalele vor rămâne în incinta Grădinii Zoo de la Bucov timp de o lună şi jumătate.

Potrivit lui Istrătescu, după această perioadă, leii urmează să fie duşi într-o rezervaţie din Africa, iar în prezent reprezentanţii Primăriei Ploieşti nu ştiu ce se va întâmpla cu urşii în condiţiile în care reprezentanţii Rezervaţiei de Urşi de la Zărneşti nu doresc să primească cele două animale în rezervaţie.

Istrătescu a mai declarat că leii mănâncă nouă kilograme de carne pe zi fiecare, iar pentru hrana fiecăruia dintre cei doi urşi, care nu include doar carne, este nevoie de 12 kilograme de alimente.

Pe perioada în care animalele au fost introduse în cuşti accesul în Grădina Zoo Bucov a fost interzis.

Reprezentanţii Vier Pfoen au declarat că Grădina Zoo va fi cea care va asigura hrana pe perioada cât va găzdui animalele, patru lei şi doi urşi.

Fundaţia Vier Pfoten, care s-a ocupat de tranchilizarea şi transportul animalelor sălbatice deţinute de Nuţu Cămătaru, susţinea că, potrivit normelor europene, leii acestuia aveau nevoie de un spaţiu de trei ori mai mare decât cel disponibil în curtea liderului interlop.

Totodată, îngrijitorii de la Bucov au afirmat că anim

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 5 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°