Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ursus vrea să crească de aproape cinci ori capacitatea fabricii pe care o deţine la Braşov

Publicat in Mediafax, miercuri 27 februarie 2013 ·

Producătorul de bere Ursus Breweries vrea să dezvolte, în mai multe etape, capacitatea de producţie a fabricii de la Braşov, care ar urma să crească de aproape cinci ori, potrivit unei solicitări de obţinere a avizului de mediu transmisă de companie Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov.

"Da, există nişte planuri pe care le-am iniţiat, dar sunt mai multe faze legate de planurile respective. Credem că dat fiind că în România berea este o băutură iubită, credem că există potenţial de creştere a industriei în România", a declarat agenţiei MEDIAFAX Andrew Highcock, preşedintele Ursus Breweries.

Proiectul Ursus prevede creşterea capacităţii de producţie a fabricii de la Braşov la circa 5 milioane de hectolitri pe an, respectiv la 1.439 tone de "produs finit pe zi" de la capacitatea actuală de 297 tone pe zi. Această dezvoltare ar însemna o mărire a capacităţii de producţie de peste 4,8 ori.

Proiectul de dezvoltare va avea şase faze şi se va derula pe 15 ani. Suprafaţa totală pe care se va desfăşura investiţia va fi de peste 47.000 de metri pătraţi, dintre care suprafaţa construită va ocupa 20.000 de metri pătraţi, potrivit documentaţiei depuse la APM Braşov.

Ursus are fabrici la Buzău, Braşov şi Timişoara şi o unitate de producţie de capacitate mică la Cluj.

"Nu vrem să închidem vreo fabrică din România şi nici să relocăm producţia din altă ţară în România. Anul trecut piaţa a crescut cu 5%", a mai spus Highcock.

În prima fază de dezvoltare a proiectului capacitatea de producţie va creşte de la 297 de tone la 532 de tone pe zi. Ursus îşi propune ca în această etapă să dezafecteze şi să demoleze mai multe clădiri, să construiască un buncăr de borhot, să extindă capacitatea instalaţiei de filtrare şi a celei de tratare a apei brute, să instaleze o line de îmbuteliere în recipiente PET şi şi să instaleze un rezervor metalic

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie. Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Fer

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 46 minute
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Cel puţin 10 morţi în urma unui schimb de focuri într-un bar din Queretaro, Mexic

Mediafax acum 39 minute
Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce bărbaţi înarmaţi au atacat un bar din centrul Mexicului. Se crede că patru bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra oamenilor din barul Los Cantaritos din oraşul Queretaro, sâmbătă seara.

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 2 ore
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Recomandările specialiştilor pentru un somn mai bun

News.ro acum 2 ore
Nu contează dacă aveţi nevoie de cinci ore de somn sau de opt, cheia este să dormiţi un somn bun, odihnitor, spun specialiştii. Potrivit medicului dr. Virend Somers, cardiolog specializat în tulburări de somn, cantitatea de somn de care are nevoie o

Doi suporteri ai echipei Rosario Central, împuşcaţi mortal după un meci în Argentina

News.ro acum 2 ore
Doi suporteri ai echipei Rosario Central au fost împuşcaţi mortal sâmbătă seara în apropierea stadionului echipei lor, după un meci din campionatul Argentinei. Potrivit postului local de televiziune Cadena 3 şi mai multor media naţionale, victimele

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 3 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Tragere Loto 6/49 duminică: Report de peste nouă milioane de euro la categoria I

HotNews acum 3 ore
Reportul la jocul Loto 6/49 depăşeşte 9,15 milioane de euro la tragerea de duminică, 10 noiembrie 2024, în timp ce la Noroc a ajuns la 2,27 milioane de euro, a anunţat Loteria Română. Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Sup

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°