Elevii din liceele tehnice care au reușit să ia mai mult de 50 de puncte la proba scrisă din cadrul etapei județene a olimpiadei la disciplinele din aria curiculară Tehnologii vor susține joi, 28 februarie, proba practică.
Foto: Colegiul “Petru Poni” va găzdui proba practică pentru domeniul construcțiilor, instalațiilor și lucrărilor publice
Această probă poate fi decisivă pentru desemnarea elevilor care vor participa, apoi, la faza națională a competiției, având în vedere faptul că jumătate din media finală este reprezentată de nota obținută la proba practică. Pentru susținerea probelor practice au fost desemnate câteva școli din județ, printre care și unități școlare din Roman. Astfel, Colegiul Tehnic “Petru Poni” Roman va găzdui proba practică pentru domeniul construcțiilor, instalațiilor și lucrărilor publice, Liceul Tehnologic “Vasile Sav” va găzdui întrecerea specialiștilor din domeniul electric, electronic și al electrotehnicii, iar la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” se vor întrece elevii de gimnaziu calificați din școlile din zona Romanului. Pentru că aceste concursuri se adresează elevilor de la clasele a XI-a și a XII-a de liceu – care, la finele studiilor, vor primi calificarea de tehnician în profilul studiat -, probele practice sunt, mai degrabă probe de laborator. Astfel, elevii care se pregătesc pentru calificarea de tehnician în industria textilă pot avea ca subiecte de rezolvat determinări ale masei pentru diverse fire textile, sau determinarea fineței firului, iar cei din domeniul construcțiilor, de exemplu, determinări ale diverselor constante. “Pentru elevii noștri, proba practică poate consta în realizarea de montaje electronice, realizarea de panouri sau studii de caz. În cadrul acestor probe li se testează competențele tehnice privind utilizarea aparatelor de măsură și control, abilitățile practice pentru măsurarea anum