Reprezentanţii fondul de investiţii Aberdeen Immobilien, care a cumpărat în perioada de vârf a pieţei imobiliare locale proprietăţi de aproape 300 mil. euro, spun că vor mai trebui să treacă cel puţin 2-3 ani până să se gândească la noi achiziţii pe piaţa românească şi asta dacă se vor îmbunătăţi indicatorii macroeconomici ai ţării.
Portofoliul local al Aberdeen este format din clădirile de birouri Millenium Business Center, mistuită de flăcări în iunie 2009, Phoenix Tower (fostă PGV Tower), care a stat goală trei ani, şi Construdava, imobil dezvoltat de Impact Developer & Contractor; la acestea se mai adaugă şi centrul comercial Iris Shopping Center din Titan.
Scoţienii au intrat în posesia acestui portofoliu abia în 2008, după ce achiziţiile păguboase fuseseră deja încheiate de către Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (DEGI), la acea vreme divizia de investiţii imobiliare a grupului german de asigurări Allianz. Aberdeen Immobilien Kapitalanlagegesellschaft a cumpărat DEGI în 2008.
„În ultimii trei ani am investit destul de mult în proiectele pe care le avem în portofoliul local. În procesul de renovare al Phoenix Tower am investit 5-7 mil. euro şi am reuşit să închiriem circa 50% din clădire. Chiria pe care o ţintim aici este de 12 euro/mp. Bancpost nu a plecat din clădire. Pentru investiţii noi vor trebui să mai treacă 2-3 ani, în care indicatorii macroeconomici să se îmbunătăţească“, a declarat Harald Floer, directorul fondului Aberdeen Asset Management, în cadrul unui seminar organizat de compania de consultanţă Immpuls.
Pe lângă banii alocaţi renovării Phoenix Tower, Aberdeen a mai investit alte 10 mil. euro în renovarea Iris Shopping Center pentru a reuşi să atragă chiriaş precum C&A. Asta după ce plătiseră deja o sumă record de 147 mil. euro celor de la Avrig 35 care au dezvoltat centrul comercial d