Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorul de bere Budweiser, dat în JUDECATĂ că pune prea multă APĂ în sticle

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 27 februarie 2013 ·

Compania ce produce populara marcă americană de bere Budweiser este acuzată că pune prea multă apă în sticle, pentru a-şi mări profitul, potrivit unei plângeri colective în justiţie depuse la San Francisco, în California (vest). Reclamanţii afirmă că firma Anheuser-Busch încalcă legile ce protejează consumatorii în California şi Missouri (centru) "etichetând în mod fals conţinutul de alcool al produselor".

Plângerea, care cere despăgubiri pentru toţi cumpărătorii de Budweiser din ultimii cinci ani, într-un cuantum neprecizat, a fost depusă vineri la un tribunal districtual din San Francisco.

"Marile companii nu trebuie să mintă clienţii", a declarat marţi unul dintre autorii plângerii, Nina Giampaoli, de la firma de avocatură Mills Law Firm. "Eu mă simt înşelată. Indiferent despre ce produs este vorba, oamenii trebuie să poată să aibă informaţii fiabile de la societăţi, pe etichete", subliniază ea.

Compania Anheuser-Busch, cu sediul la Saint Louis, în Missouri (centru), care face parte din grupul belgiano-brazilian ABInBev, a anunţat într-un comunicat că aceste afirmaţii sunt "complet false".

"Berile noastre respectă integral directivele cu privire la băuturile alcoolizate, un lucru care face din berile nostre mărcile cele mai vândute în Statele Unite şi în lume", se arată într-un comunicat remis AFP.

Reclamanţii afirmă că, punând prea multă apă în bere, "poate fi produs un număr mai mare de unităţi".

În plângere se precizează că este vorba despre foarte populara marcă Budweiser cu un nivel de cinci la sută alcool, dar şi de alte mărci ca Bud Ice, Bud Light Platinum şi Michelob.

Compania ce produce populara marcă americană de bere Budweiser este acuzată că pune prea multă apă în sticle, pentru a-şi mări profitul, potrivit unei plângeri colective în justiţie depuse la San Francisco, în California (vest). Reclamanţii

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 45 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°