În The Age of Turbulence (2006), Alan Greenspan semnala declinul educației în Europa. Emblematicul profesionalism încărcat de gravitate, generat de-a lungul secolelor pe continentul nostru, nu mai continuă.

În European Scholarship Today (studiu apărut în „Daedalus", Boston, 1997), am avut ocazia să examinez o discontinuitate la nivelul formării academice europene: personalitatea ce reunește cunoștințe, abilități și viziune și este capabilă să ia decizii într-o lume complexă, devine tot mai rară printre absolvenți.

Este o observație larg împărtășită aceea ca nici meseriașul, nici maistrul, nici inginerul, nici profesorul, nici profesorul universitar, nici directorul, nici oricare alt profesionist, cu excepțiile de rigoare, nu par să mai aibă calibrul profesional (pregătirea, viziunea, angajamentul) de odinioară. Nu este locul aici pentru o argumentație amplă, bazată pe analize ale capacităților și rutelor profesionale ale absolvenților recenți, comparativ cu cei de odinioară. De aceea, voi lua observația de mai sus drept punct de plecare. Mă interesează să circumscriu cauzele, mai ales pe cele structurale, ale declinului calificărilor în România, unde, de obicei, crizele iau o formă mai acută, chiar și atunci când ele nu ocolesc nici alte regiuni.

Teza mea este aceea că, în țara noastră, în ultima decadă, formarea pentru profesii a intrat pe panta declinului din multiple cauze, care s-au întrepătruns în timp, la fel ca și efectele lor, iar discuția pe această temă se poartă într-o direcție sau alta, fără o concluzie limpede.

Destrămarea industriei autohtone a atras cu sine desconsiderarea meseriilor, încât orice măsură s-ar fi luat (s-a aplicat, de pildă, programul VET european, la sfârșitul anilor '90) nu se putea contracara slăbirea meseriașilor. Apoi, la nivelul anilor 1998-2001, România a dispus de unul dintre cele mai bine elaborate cu