Am auzit că-n România-i o țară străină, și nu aproape de mine, în Ferentari, ci în mijlocul țării: Ținutul Secuiesc. Și-am aflat că primarii din zonă vor ca limba maghiară să fie obligatorie-n zonă, deci o să mă simt ca-n țări străine, țări unde pot să plătesc cu lei, să dau în gropi neaoșe și să fiu înjurat și-n românește dacă „nem tu dom”. Știu să răspund la fel de bine-n românește că doar am exersat prin șleaurile de pe DN1.
Prima oprire am făcut-o la Sfântu Gheorghe. Nu în Tulcea, ci aproape de buricul țării. Frumos oraș, curat și civilizat. Nu cred că are legătură cu faptul că-s majoritari secuii, ci cu faptul că-s minoritari meltenii. Au trotuare curate, parcuri superbe, monumente îngrijite și oameni politicoși. Și-i plin de statui cu Sfântul Gheorghe care omoară balaurul, una dintre statui fiind poreclită „Șușu” și-l arată pe sfânt rahitic, călărind un balaur care-a mâncat doar șaorme cu de toate. Și localuri bune, asta dacă nu ții cont de separatismul de care auzi. D-aia, dacă ești prin Sfântu, mănâncă la Korzo Irish Pub. Probabil, singurul pub irlandez cu nume unguresc din țară unde poți mânca cea mai bună mâncare mexicană. Și ca-n orice alt loc din zonă, la-nceput te salută-n ungurește, și apoi schimbă placa pe română. Băutura-i ieftină, mâncarea-i acceptabilă și „unguroaicele” blonde, cu ochii albaștri și frumoase de pici sunt un mit. Ca-n religie, până nu văd, nu cred.
Prin Sfântu n-am dat de vreo pensiune, dar la șase kilometri de oraș, în Valea Crișului, e una dintre cele mai frumoase din țară. Casa cu Flori e-n capătul unui sat de țară, asfaltat doar pe o distanță de câteva sute de metri, de la Primărie până la Poliție, cel mai probabil singura rută pe care au loc urmăriri. Restul, nămol, hârtoape și bărbați în cizme. Deci m-am simțit în tendință cu moda din Valea Crișului. După ce ai străbătut tot satul, și-ncă puțin mai mult, dai de un
