Pensionarului şef al municipiului, judeţului (şi potrivit unor surse din China comunistă, chiar al mapamondului) nu i-au ajuns cotropitul de portocale şi cârnaţi din coşurile private, iar acum încearcă, în numele armatei de moşnegi şi babe pe care o conduce, să devină factor de decizie în zone care n-au nicio treabă cu pensia, milităria şi cearşafurile albe. Arealele de cotropire vizate de vajnicul lider pesnionar sunt, în ultima vreme, ATOP şi Apaserv, după ce anterior şi-a încercat norocul, cu real succes, prin birourile privaţilor, pentru a plimba gratuit prin excursii grupul de pensionari cu care joacă table. Reacţiile oamenilor la ultimele solicitări ale pensionarilor au fost pe măsură, ultimele idei ale senilităţii, care îl împiedică să înţeleagă că uneori, pur şi simplu nu se poate, fiind comentate cu zâmbete subtile, rânjete făţişe şi chiar râsete hohotite pe holurile palatului.