De fapt, studiul despre care tocmai am citit și urmează să vă povestesc și vouă e doar un pretext pentru un subiect de mare interes public, pe care îl veți vedea mai la vale. Dar să vă zic despre studiul ăsta, desigur efectuat de niște cercetători britanici. Iar în cursul poveștii o să vedeți și în ce hal am reușit noi să otrăvim natura, de-a ajuns, sireaca, să otrăvească și ea, la rîndul ei, tot ce prinde.

În Anglia există rîuri – aici se varsă majoritatea substanțelor poluante pe care le folosesc oamenii. În rîurile astea trăiesc vidre. Prin anii ’70 aproape dispăruseră, otrăvite de pesticide, dar acum o duc mai bine. Mă rog, “mai bine”, vorba vine. Pentru că studiul nostru arată că – țineți-vă bine! – osul numit baculum și-a redus greutatea la mai toate vidrele observate, față de acum ceva ani. Vi se pare irelevant? Poate n-o să vi se mai pară, dacă vă spun celălalt nume latinesc al baculum-ului este os penis. Îhî. Exact. Ați tradus corect, dar nici nu așteptam la mai puțin de la voi.

Ideea este că, datorită poluanților deversați în rîuri, vidrele masculi (vidrii?) au probleme de genul “mărimea contează”: testicule necoborîte, oase ale penisului mai ușoare, mărimi mai mici. Asta duce la partenere nesatisfăcute, mai puține vidruțe mici – v-ați prins, populație în scădere. Nasol.

Da’ dă-le încolo de vidre, să revenim la baculum, că e mult mai interesant. Adică cum, animalele au oase în penis? De fapt, mai toate mamiferele au așa ceva. Noi, oamenii, reprezentăm o excepție. Ba reprezentăm o excepție și printre primate: și gorilele, și cimpanzeii au cîte un oscior din ăsta. Mic, dar au! Și urșii, felinele, cîinii și balenele au așa ceva. Dacă nu mă credeți, dați fuguța la Muzeul “Antipa” unde, la etajul întîi, lîngă scări, e un schelet de ceva balenă. Evident, are și un ditamaibaculum-ul de neam prost.

Bine-bine, și de ce alții au și noi n