Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să rescrie Codul Fiscal (CF) şi Codul de Procedură Fiscală (CPF), la zece ani după ce actualul CF a intrat în vigoare.
Salutând iniţiativa MFP, reprezentanţii AmCham (Camera de Comerţ Amricană în România) au spus, ieri, într-o conferinţă de presă, că vor colabora cu autorităţile, în acest sens formând grupuri de lucru care se vor ocupa de definiţiile Codului Fiscal. Astfel, AmCham va furniza recomandările tehnice, în paralel lucrând şi grupurile de lucru formate în cadrul ministerului de resort.
Dan Schwartz, membru în Comitetul Fiscal al AmCham, a spus că este neapărată nevoie de o corelare, atât între Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, cât şi între taxele şi impozitele prevăzute la noi.
În opinia domniei sale, primele trei lucruri la care ar trebui să se lucreze în momentul rescrierii CF sunt corelarea din Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, corelarea între capitolele Codului Fiscal şi stabilirea unor principii şi definiţii cât mai clare, în cuprinsul noului Cod.
Reprezentantul AmCham a precizat: "În urmă cu zece ani am început discuţiile pentru crearea unui Cod Fiscal. A durat circa un an până când l-am conceput, actualul CF fiind în vigoare de la 1 ianuarie 2004. De atunci, acesta s-a modificat, în medie, de câteva ori pe an. De aceea, salutăm iniţiativa MFP de a rescrie Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală. Este un exerciţiu foarte laborios şi foarte greu de realizat".
Noul Cod Fiscal ar putea intra în vigoare de anul viitor, potrivit surselor citate.
* Restructurarea ANAF poate creşte gradul de colectare a taxelor cu 5-6 puncte procentuale
Restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) poate duce la o creştere a gradului de colectare a taxelor şi impozitelor cu 5-6 puncte procentuale, de la 31-32% din PIB, cât este în prezent, in